Sunt un nesimțit.

  Aloha la creștini și la cei mai puțin ortodocși, dăunăzi recitisem multe articole de pe acest blog ca să-mi văd evoluția mea ca scriitor, cu ochelari pe ochi, cu lentile și lupă, cu oficiali europeni, am constat că o ”oarecare evoluție” în forma ei cea mai basică lipsește crunt. Am decis că un om atinge succesul chiar atunci cînd se încăpăținează să meargă mai departe. Vezuviu acestui blog explodase cu un an în urmă, după cele 3 postări care puse cap la cap strîng, net-net peste 100 de mii de vizualizări. Minunat zice eul meu liric, că-s postări fără cuvinte cheie populare. Sunt niște postări lipite din tot aluatul făcut de drojdia ceea  turcească din piață de 5 lei în tazicul moldovenesc. Sill vous plait.

 *****

  Astăzi vreau să vă povestesc despre o Sonată Literară în La Minor, merge vorba despre o verticală pustie de nesimțiți. O verticală a societății care nimănui nu-i trebuiește, un fel de Ministerul Mediului în Republica Moldova.
O să citiți acest articol mai repede decît o să vă beți Espresso cu Adrenalină și Propan. Articolul este despre nesimțiți, nu aceștia care ascultă manele beți, niș acei care umblă în adidas și spun la copii că Moș Crăciun nu există, și niș despre acei nesimțiți care stau bine merci ca statuele din Madam Tussaud în Parlament, iar săracii oameni pe undeva pe la Ciocana dorm în Paltoane.
Este așa o cultură, nuștiu cum se numește ea în cercurile intelectualilor savanți, da eu am să-i zic cultura Pasagerului. Cultura Pasagerului nu este o cultură ce este predată în școală, ba chiar mai mult ea este una instinctivă și psihologică ce stă partizanic în nivelul nostru profan de educație, sau cum acolo, Another Brick in The Wall. Mărunțișurile fac lucrurile mari să fie frumoase și impunătoare, așa cum le vedem cu ochiul deschis. Less is More, cum zice englezul, de fapt Less is More este vestitul slogan electoral a lui Ludovic al 15-lea, cunoscut ca Swagerul numărul unu printre iubitorii Trap Partyurilor din dreapta Nistrului, matincă nu ave tatuaje.
Deci mai pe scurt, ar trebui odată și odată să ne învățăm că orice lucru pe care punem mîna în această viață, care ne dă nouă oamenilor din toate clasele sociale posibilitatea de a decide și a schimba ceva sînt niște cuburi a relațiilor umane. Vestitul Cubic Rubic, pe care îl strîngi cu bătăi de cap întru cît să formezi șirul de culori. Nu scriu pentru acei care au zburat odată cu avionul, dar vă atrag atenția. Scriu mai mult pentru acei care încă nu au zburat și să nu uitați. Printre toate emoțiile pe care o să le aveți țineți minte un lucru, educația se manifestă atunci, cînd alături de oamenii cu care probabil nu ai să te mai vezi niciodată în viață te porți ca o evoluție demnă de o piceniușcă cu ciocolată, atunci ești un mahr care nu pe digeabă lua zdupaci de la părinți. Să știți că toți oamenii din avion vor să doarmă, iar imbecilii care chipurile nu au loc și-și împing în plin rost scaunele în urmă, reprezintă pata neagră a ADN-ului moștenit de la Țărănismul Educațional, pentru că știți mă rog fără jigniri, da în sate nu-s avioane, și oamenii nu știu cum să se comporte în ele. Poate din urma ta stă o mamă însărcinată ce și-a comandat un ceai fierbinte cu zmeură, iar tu bah și scaunul orizontal, apăsînd pe cnopcă. Eu în genere cred că a apăsa pe cnopcă trebuie să fie privilegiul licențiat, să dăm niște teste. Democrția modernă ne dă niște posibilități libertine de a apăsa pe cnopși, iar oamenii fără tulburări își exercită acest drept, vedi el e nașaru. E nașaru să deschizi ferestrele în rutiere formînd curent, neglijînd plebea nemulțumită. Totul e într-atît de nașaru și disponibil încît instinctele primare se transformă în niște deficiențe cu apucături neandertale, iar nesimțiții se transformă în niște controversați moraliști toleranți, luptători cu drepturile omului, cu noțiuni basice suflate de vîntul snobist și speculații auzite la colțul  blocului și neverificate.
Spuneam de nesimțiți, păi voi sînteți. Pardon, suntem.
Sunt un nesimțit deoarece cînd plec din Moldova nu iau cu mine Ungheniul meu preferat cu toate viciile, și mă acomodez ușor într-o nouă societate cu oamenii lor, tradițiile și cultura lor. Sînt un nesimțit cînd încerc să vorbesc limba unui  alt popor la el în țară. Sînt un nesimțit cînd dorescc să cunosc mai multe, să-mi largesc viziunile muzicale, gusturile artistice, cineaste. Sunt un vîiebist daje, huli mă vîibesc că știu. Suntem niște nesimțiți cînd nu dăm vina pe cineva, și nu căutăm să dăm vina pe locuri, persoane, circumstanțe și entități tainice, masonice. Avem canibali în secolul 21, care mănîncă oameni cu tot cu suflet. Să vă mai spun un lucru, Canibalii chiar se plîng pe abundența de oameni nesimțiți, sunt grași și lii greață de mîncare, sîntem prea mulți. Am încercat să-mi explic acest lucru, și am ajuns la concluzia că, nedreptățile în relațiile sociale generează nefericire, nesimțire și neîncredere. Neîncrederea este starea ”pre” a nesimțirii. Un om neîncrezut nu-și expune părerile, chiar și cele proaste. Mulți din noi am avut păreri și idei proaste, dar expunerea lor le poate corecta sau cizela. Un om neîncrezut nu este amabil, vă imaginați să zică el, Bună Ziua, Sărut mîna, iar cu un necunoscut să vorbească înteresat de viața lui fără a îl privi cu dispreț. Un neîncrezut bîrfește idiotic orice aparență umană din viața lui, am impresia cînd pula nu i se scoală, o bărfește și pe ea.
Cînd am nimerit în Universitate, căci cam așa și s-a primit am nimerit, am început să întîlnesc oameni cu așa niște ambiții nacrucenîie, pompați de orgoliu și nemiloși, care atît de mult își băteau capul de notă nu de material, de tăcere și de despărțiri rapide, de cunoștință neîntîmplătoare și de dorință de a reuși pe toate fronturile sînguri înțelegînd cît de multă fățărnicie este în ceea ce fac, pentru că ei erau nesiguri în propriile puteri și se temeau de viitor ca Maiașii de 2012. Nesimțiți în relații cu cei pe care îi iubim, pentru că presiunile cotidiene impuse de niște Jupîni și Jupînese din verticala conducerii, ne fac să uităm că trăim aici, acum, odată. Nesimțiți și înfricoșați de miciile teritorii pe care le stăpînim, că-i clar că nu vorbim cu oamenii întîmplători din lift, rutieră, scara blocului, rînduri și alte zone fierbinți. Sîntem nesimțiți că iubim mai mult inutilitățile decît utilitățile. Iubim mai mult țîțile decît sufletul, nu că țîța e inutilitate, e utilitate dar temporară. Nesimțirea e copilul minciunii, alaptat de frică. Iar noi din generația în blugi, copii indigo, ne-am transformat în niște huilapani mega intelectuali, cu aere de Cosmopolitani, generația superficialității și fake-ului.
 Iar acum cînd conștientizăm cine suntem, te rog fii amabil și mișcă Dumnezău Mă-ti spinărușa scaunului în poza verticală, ca educat să continuăm să ne ignorăm, că belot precis  nu mai joci pe bordul Air France.