Ok, şi dacă ieri am vorbit despre fete, despre femei, despre anumite goliciuni, vicii, snobism şi aşa mai departe, astăzi a venit şi rîndul să primească peste cap şi unii băieţi, sper să fiu destul de concis în idei şi să zic ceea ce este mai important. Băieţii sînt muşchi, creier, fapte, iniţiativă, un umăr în care te poţi răzăma, sînt clasica, sînt omul puternic, sînt stînci Şi în ziua de azi ce am ajuns, ăăăăă ? să cumperi bluji cu 2 mărimi mai mici şi să-ţi ei o gentuţă în braţ, pentru că tu chipurile faci modă ? Da pula se scoală de la modă ?
Îmi plac foarte mult băieţii care pun aşa fotografii pe net
Wow, Băhî, îmi place, are viteză, stil, după cum am zis fetele mor după ele, Ştii îţi deschid un secret, dacă în viaţă nu ai norocul să te naşti într-o familie cu foarte mulţi bani, dacă tatăl tău nu face trafic de influenţă şi ilegalităţi la postul pe care îl deţîne, o pleaşă şi vezi tu băha asta dacă nu pui mîna pe carte, aşă că leapădă fotşile cu calianciku, leapădă să bagi proteine la greu în tine ca să ajungi un mare culturist, şi dezvoltă capacitatea constructivă, critică şi analitică a creierului tău. Sau a să faci des raiduri prin Bulgaria şi Germania ca să o aduci pa deşovke, sau a să gruzeşti ciment la Moscova, şi ai să tai gazon în Italia.
Eu am vorbit cu foarte multe fete la viaţa mea, erau fete cu care nu vroiam să am nici o relaţie, nici sexuală, nici de prietenie, dar pur şi simplu vroiam să văd cum gîndesc, nu am ajuns să fiu meşterul psihoanalizei şi don juan fără concurenţă dar am trait anumite concluzii, şi uite un lucru să ştiţi că punînd aşa fotografii pe net
Niş ca cum nu a să ai aşa fete, ştii la un moment dat am înţeles că pentru o fată mai mult contează prezenţa ta alături de ea, ştii dacă nu vei fi tu, va fi altul, dacă analizaţi observaţi că toate fetele petrec dofiga timp in faţa oglinzii, ele se machiază, fac strelşi raznîe, experimentează, şi să ştii balbesule, asta-i tăt pentru tine, fata vrea să remarci tot acest lucru să zîmbeşti, şi să o faci să zîmbească, şi niciodată nu trebuie să fim frîne totale pentru că şi cea mai frumoasă fată îşi doreşte atenţie, îşi doreşte ca cineva să fie alături, şi dacă tu acikuieşti şi aştepţi ca ea să facă primul pas pentru tine ap îţi trebu un pumn în bot, să-ţi tăiem cucu şi să te dăm afară din rîndul masculilor, noi în tribul nostru nu avem nevoie de aşa ceva. Nici o fată nu te va iubi vriodată doar pentru că eşti super puper deştept, sau chipurile uitete la mine ce de special eu sînt, asta nu scrie la tine pe frunte, şi într-o relaţie nimeni nu demonstrează cît îi el de super puper cool , da demonstrează responsabilitate,ataşament, şi dragoste. Trebuie să ai tupeu, da nu să fii tupeist, să ai oleacă de curaj, să fii sigur în puterile tale dar să nu te supraapreciezi, să zici multe complimente şi asta se referă la oricine nu doar la fata cu care vrei să faci ceva, şi chiar dacă se ruşinează, face asta numai din acel considerent că în ziua de astăzi sîntem tăţi egoişti şi tragem la bucăţica noastră, şi ne vedem pe noi buricul pămîntului, da, noi sîntem buricul pămîntului, da hai să mai punem şi un bunghi în buricul nostru.
Mmmmmm ai futut o fată ? Ziiiiii la toţi, ziii tu eşti bărbat, zi la toţi, tăăţi tre să ştii că tu "ai dat la dos", "bagaciosul". Ciuvac numa nu fă greşeala asta, ştii hai noi să rămînem bărbaţi, am făcut, ei şi am făcut, toţi vrem să avem multe fete, sau nuştiu chestii de genul ăsta, dar dacă cumva ajunge la urechea ei că tu ai zis de asta, reputaţia ta va fi stricată în faţa multor altor zeci de fete, ştii hai să lăsăm treaba asta tot fetelor, dacă tu ai făcut treabă bună, te-ai simţit calare pe cal, te-ai simţit omul atlet, omul stîncă, şi mister gibkosti, fata singură va zice de asta, altor fete, şi să ştii că dacă ai ceva cu o fată, padruştele ei ştiu aproape tot, pentru că orice fată este confuză în idei şi are nevoie de păreri, şi alte chestii.
Ciuvac, tu citeşti şi zîci da nu naher, articol despre bărbaţi da scrie despre femei. Ok. Da tu în viaţă aşă sincer să ce vrei ? Femei, aşă că mergem mai departe.
Mmm îmi plac băieţii care mănîncă muşi, rili, aşă-i de clasna să vezi un băiet în mulţime care mănîncă muşi, afighena arată băieţii care îmblă cu unghii cu extracţii petroliere, ciuvaşi manichiura e pentru femei, unghii la bărbaţi asta nu-i frumos, tu nu eşti rassamaha, şi nu ai să fii niciodată. Trebuie să fii educat.
Şi acum aici este şi o greşeală de a mea, de fapt eu uneori fără falsa modestia am să zic că am şi eu o mulţime de greşeli. Băieţi, salutaţivăăăăăă cu fetele care vă plac, nu treceţi pe lîngă ele de parcă nu le vedeţi, zi salut, limba nu chică eu am înşercat, canaeşte.
Mă irita da nu că aşa, da îni vine să opresc aşă un bărbat şi să-i zic uăi tatto are curea acasă, dacă are zii să-ţi fută două la cur, ştiţi sînt grupirovşi a cîte 6 şi îmblă aşă prin oraş ca la excursie la grădiniţă, cîte doi cîte doi hai la hora noastră, şi văd ei o fată pe drum şi deaiştea domnişoară ce mai faci, da cum te cheamă, şi za speranţe deaiestea să dai de o mazohistkă doritoare de sex în 6. Urăsc paţanii care vin şi stau cu cheile de la maşină prin mînă. Băieţii fără bani nu disperaţi, banii sînt pentru proşti un bărbat nu cumpără femeia. Îmi plac neghiobii care bat femeile, aşa se trezeşte Tysonul din el, bărbatul care bate femeia părerea mea că ar trebui să-i crească pula în frunte, şi aşa o să aibă un semn distinctiv, îl vezi pe drum cu tîrlînda în frunte şi ştiii, ooooo iactălîi campionul.
Amu despre dragoste, ştiţi, oricît de mult nu ai iubi fata nu o lăsa să te conducă, nu vreau să zic că tu eşti mujiku cum a să baţi cu pumnu în masă aşa şi va fi, dar ştiţi îmi pare foarte rău cînd pleacă din lumea noastră oameni dragi nouă, şi îmblă cu chiloţi în cap nişte băieţi care cîndva erau inima companiei, care cîndva organizau beţîi, rîbalşi, şi fotbal. Aşă oameni îs ca datornicii, ştii cînd un om îţi e dator cu bani şi nu-i are, el merge pe drum te vede zice repede salut, şi fuge că are treabă în altă parte, ap aşa îs şi padcablucinişii, te văd se salută şi fug repede că nu cumva iubiţica să se supere dacă intîrzii cu ceva minute. Cred că fiecare băiet are aşa prieten care e în Lumea Padcablucinilor, eu spre exemplu am vrio 5 din aştea,ei îmblă cu chiloţii în cap, el nu-i vede, da tăţi din jur văd chiloţii, da ştii vorba ceea :în ogradă străină nasu nu se bagă. Acei bărbaţi din frica de a pierde acceptă orice moft, Şi cînd le auzi femeile cu aşa replici de genu:pusicika hai te rog azi cu mine la cafenea acolo o să fie încă 6 piozde prietene de ale mele care toate îs curve şi trăiesc cu mujişi de 50 de ani, a să mori de plictiseală da tu dor mă iubeşti, tziomki. Iubiiii, hai cu mine la shopping eu a să îmblu ca oaia 6 ceasuri, şi a să aleg o măicuţă pe care tot tu moş crăciun cu plete dalbe a să mi le cumperi. Iubiii pentru ce ţie fotbalul cela cu prietenii tăi neandertali, cu care tu te simţi atît de bine, cu care glumeşti, vorbeşti despre politică, bei bere, care te felicită de ziua ta de naştere, şi îs cei mai nebuni oameni din viaţa ta care îţi dau culoare existenţei, dăi-în nahui hai să ne uităm twilight toate trei părţi. Iubiţel hai fute-ni un pumn în bot vezi că te-am prefăcut în cîine uti pusi.
Din propria experienţă vă zic, am avut fete foarte frumoase în viaţa mea, am avut fete nebune, scunde, înalte, blonde, brunete, rîjîe, vă zic un lucru bărbatul nu trebuie să se îndrăgostească în frumuseţea exterioară, şi uite sincer am avut odată o fată frumoasă foc, buşi, ţîţe, faţă, da minte ioc, 2 săptămîni, şi turbam, nu mai putem, îmi vine să-i cadonez abecedarul. Un bărbat nu se-ndrăgosteşte de zdrenţele care-s pe o femeie (fie ele la modă sau nu). El se-ndrăgosteşte de privirea ei, de mirosul ei, de simplitatea ei, de inocenţa ei, de frumuseţea ei irepetabilă... asta e un gînd împrumutat, de asta noi ne îndrăgostim, căci pînă la urma urmei prietena noastră e pentru noi, nu pentru societate.
Şi la final despre cei care sunt bărbaţi, bărbaţii adevăraţi au leoaica lor nu turma de oi, bărbaţii adevărati sînt cei care iubesc cel mai pasional, şi au cea mai frumoasă femeie, femeia care e a lor, bărbaţii adevăraţi sînt cei care o respectă pentru că l-a ales din miliardele de alţi masculi, bărbatul adevărat este familist, este cel ce aduce bani şi siguranţă, cel ce aduce stabilitate şi orgasm, un bărbat adevărat este cel care se îndrăgosteşte pentru că este gelos pe fata care o simte a lui, şi să ştiţi că orice bărbat este gelos, ţine în el, dar este, bărbatul adevărat este cel care este în noi băieţii, şi trebuie doar să-l descoperim. Si un barbat adevara nu poate spune te iubesc, sau o spune cu mare greu :D :D
Şi nu căutaţi nişodată să fiţi ceeea ce nu sînteţi, da anume noi bărbaţii sîntem jopa păroasă care rîgîe cînd be bere, noi sîntem cheptul păros şi părul de la puţă, noi sîntem aşei care aruncăm chiloţii în colţuri, da colţunii sub pat bleati noi sîntem aşia care zişem da nei nii pohui în şi tu te îmbraci nie glavna eu să te dezbrac bleati pentru asta fetele ne vor, nu pentru aşeia ca noi să şim ablojkă de jurnal, nahui lora ablojkă, ele dacă vor ablojkă cumpără cosmopolitan, ele vor un mujlan acasă care să apuşe de bucă şi să rămînă vînat, şi noi asta putem. Ele vor tată la copii care să-l înveţe să nu plîngă dar să se întristeze, ele vor tată care să îl înveţe fotbal, care să îl înveţe box, care să îl înveţe despre demnitate, mîndrie, ambiţie, perseverenţă, răbdare, putere, ele vor să schimbi pampersul chiar dacă tu arăţi ca Paris Hilton în faţa dreliului, ele vor ca tu să zici şoptind, dormi draga mea că eu mă trezesc şi îl leagăn, Tu eşti tatăl care a să-l înveţi de toate, da nu a să-i dai lui pudră, şi gentuţă louis vuitton, fetele ne vor ca să fim bărbaţi da nu cîrpe care se jăluie. Rezistă, chiar dacă ţîi a borî de scîrbă, te doare tăt în tine, taşi, pentru asta ele vor să poarte inelul tău pe deget, Ele vor să ne vadă cu staiak în orice moment cînd se ating de noi, pentru că acesta e cel mai sincer compliment. Fiţi bărbaţi, nu uitaţi din cînd în cînd doar pentru ea, să mai scoţi de după barba ta de surovîi celiabinskii mujîk, un teddy bear, care-i gata să fie albina pentru miere, şi Eminescu pentru Micle, paţanaşii eu vă strîng mîna, şi vaş pune o pivă la tăţi dacă aş ave destui bani da pînă atunci, fiţi masculi.
Eu ţin să mulţumesc foarte mult bărbatului care ma crescut pe mine, tatălui meu, şi minusurile care le am ca bărbat sînt doar din cauza mea.
GENIAL. Alte comentarii sunt de prisos.
RăspundețiȘtergere(Ma luminez la fata citind ganduri proprii expuse atat de barbateste de un barbat. Nu te opri niciodata din scris, si pentru ca stii sa fii direct pana la capat, zic a doua oara: Bravo! And let the haters hate.)
Super articol. Mi-a placut. Este mult adevar in asta, mai ales despre padcablushnici.
RăspundețiȘtergereintr-adevar, este impresionanta parerea ta anume prin faptul ca intelegi modul de gandire al ambelor parti : si a fetelor si al baietilor.
RăspundețiȘtergereMi-a placut.
Bravo !!!
RăspundețiȘtergereIntrebare!!
RăspundețiȘtergereDe unde ai luat asta e formulat foarte bine:
"ap îţi trebu un pumn în bot, să-ţi tăiem cucu şi să te dăm afară din rîndul masculilor" ::)))
interesant articolu'
ai scris si adevaruri...si vad ca fetitele au inceput sa-ti dea share pe fb...:))) asa scrii voluptos despre creier si capacitatea constructiva...da faci cite 50 greseli gramaticale intr-o propozitie...sau te-ai certat si tu cu limba romana...sau chipurile asa tii stilu???
RăspundețiȘtergeregreselile? Idea conteaza mai mult
ȘtergerePhah, mamă dragă! Cine eşti mă, mama limbii romane sau ce naiba? Te'ai uita mai bine la tine în pantaloni că scrii cu literă mică un început de propoziţie şi scrii cu ,,punctioşoare,, ca o padrugă ! Aşa a scris el pentru a fi pe înţelesul unor balbeşi ca unii dintre voi ! Succese))
ȘtergereEsti gelos pe el??Defapt asta e "fişca" acestei persoane))
ȘtergereAnonim, ai vrut s-o faci pe desteptul/desteapta, dar, toate criticile vor merge in capul tau. Sorry, dar cuvintul "ti-i" nu se scrie cum ai facut-o tu) Probabil, imi vei reprosa ca e doar o greseala mecanica sau nu stiu ce, in realitate ai iesit rau de tot) Bafta. Limba romana "ti-i" prietena, nu dusman)
RăspundețiȘtergereArtur eu vreu de la tine copchii!
RăspundețiȘtergereEști bestial!
E despre barbat la general, sau despre viziunea ta asupra barbatilor, sau este felul tau de barbat...???
RăspundețiȘtergereeu as mai adauga. cu Baha se plimba numa barbatii care nu se pot implini, sau nu au ce arata, sau nu au cu ce se mandri. eu is destul de barbat ca sa impresionez cu ceia ce fac da nu cu ceia kum arat,,,,, si cu ce masina ma plimbu. da asa ca printre altele recunosc ca Baha la padruji prinde tare,,,,,
RăspundețiȘtergereE atit de buna postarea, incit la sfirsit imi parea rau ca s-a terminat
RăspundețiȘtergereUn stil simplist dar atit de profund si adevarat
Bravo !
Bravo !
RăspundețiȘtergereNu stiu de ce dar acum a devenit in voga stilul simplist si "pohuist" de a percepe orice , un fel de intoarcere spre neolitic,si pare-mi-se ca lumea totusi s-a divizat in tabere de "metrosexuali si fanii lor" si "neobarbari".
RăspundețiȘtergereMi-am fixat p*la spre monitor si am ejaculat de ris stimate autor, citind si analizind stilistica motiunei tale,probabil e singura cale de apasat pe butonul soneriei constiintei sexuale a "maselor" mai putin dotate si conectate la net...Si da ,sustin ideea cu blugii,mai bine ma plimb in p*la goala decit sa arat ca o "virgina care face sex anal pentru a-si pastra pudicitatea".
comentariu bun, măh! :) și mă bucur că vine de la un băiat.
Ștergere"Si un barbat adevarat nu poate spune te iubesc, sau o spune cu mare greu :D :D" vo-vo :))))
RăspundețiȘtergereData viitoare cind mai scrii, nu incerca sa demonstrezi prea multe... ai destule sanse sa te plasezi in rindul celor pe care ii critici.
RăspundețiȘtergereIncearca sa faci o critica mai productiva,si foloseste un limbaj corespunzator,daca tot te-ai deciis sa-ti faci publice gindurile))
Cit despre mesaj, pot spune ca in mare masura sustin ceea ce ai scris...
"ele vor să schimbi pampersul chiar dacă tu arăţi ca Paris Hilton în faţa dreliului" :))))))
RăspundețiȘtergereTare expresia
Dur!!!dar super tare...mi-a fakut placere sa citesk o altfel de parere din partea unui barbat...si la drept vorbind...da!...desi femeile de multe ori nu recunosk, dar exact de asa fel de barbat au nevoie-dur, 'care sa bata ku pumnul in masa:))))'...am citit undeva o fraza de genul-'vreau un barbat care sa ma stringa ku forta la un perete si sa ma sarute gingas pe git...'.N-am nimik impotriva metrosexualilor-domane fereste, dimpotriva kiar is simpatici, dar pina la urma se saturi intr-o zi sa stai si il astepti ku orele pina el isi indreapta parul sau isi face manikiur/pedikiur:))si mergi ku el de mina prin park si tot iti fug okii dupa un barbat kare te dezbraka ku privirea si te face sa tremuri fara sa il stii makar!!!kite exemple de relatii si familii unde akasa te asteapta un "sladinikii" si "vazonnii" da tu adormi ku gindu la nebunu cela kare te aprinde doar ku o privire si kare te sufoka ku forta lui nebuna kind te stringe odata ka ramie fara aer:))...dar,...pina la urma fiekare isi alege ce ii trebuie sau ce poate tine alaturi...
RăspundețiȘtergereDa Artur de fiecare data ma impresionezi:)
RăspundețiȘtergerenu pot sa cred ca ai 20,Bravo pu tatal tau-se simte educatia oferita :)
RăspundețiȘtergereBRAVO!!!
RăspundețiȘtergereai spus - ai rup. e foarte tare.
articolul ii foarte tare, chiar are o gramada de adevaruri ,mai ales acela cu padcablucinik o rupt :)) da in rest astia care comenteaza de gramatica ....people de aia ii blog scrii ce vrei si cum iti place asa k chill out vreti site-uri corectate de un redactor cauta-ti in alta parte............ oricum m-am abadut , fain ideile si so fucking true :)
RăspundețiȘtergereFoarte frumos articolul( Mircea Cartarescu ar trebui citat ) dar ....LIMBA ROAMAN!!!!!!!
RăspundețiȘtergerePatzanu ,sincer nush cine esti dar te uvajesc tare ,shi miash dori sa mai am un prieten in + ca tine asha de realist ,complimenti
RăspundețiȘtergereGenial :)
RăspundețiȘtergereHm si asta spune un baiat ?....Mdaaa cam dur dar impresionant...ai capacitatea asta de a intelege modul nostru de gindire,de parca ai intrat in capul unei fete.Totodata ai dat argumente foarte bune despre cine-s barbatii adevarati. Bravo,eu spun sa o tii tot asa mai departe,ai un mod si un stil al tau de gindire.Si ceea ce mi-a mai placut ca observi greselile tale si dai vina numai pe tine si citind acest articol,presupun ca doresti sa faci totul pentru a-ti dezvolta propria ta personalitate,a teface mai bun.
RăspundețiȘtergereHai că-i bine di tăt. :)
RăspundețiȘtergerepațanașu tu ești maladeț
RăspundețiȘtergereo mina calda! :)
RăspundețiȘtergereBun articol, dar critica celor cu bămî nu zîce decît cî nai bămî (eu tot nam, da marshutshile le nu le iubesc din tot sufletu)
RăspundețiȘtergereTare bun, şi mulţumesc că mi-ai amintit că, totuşi, mai sunt bărbaţi care înţeleg ce vrea o femeie, DAR greşelile mă omoară!
RăspundețiȘtergereAfigheti
RăspundețiȘtergereCa să nu zic altfel
Eu vreau așa bărbat ca tine
:)
Tu ințăleji care-i fișka :)
Maladet!
RăspundețiȘtergereMaladet!
RăspundețiȘtergereThx cap
RăspundețiȘtergereI bet you have no girlfriend lol
frumos spus!!!
RăspundețiȘtergereash vrea sa fiu iubita ta, dar am mujlanu meu ku kilotz in kolturi shi ciorapi sub pat kiar daka eu nu am orgasm shi el staiak kind imi face o vinataie pe buka ))))))
RăspundețiȘtergere