Ea visează la Tango.

   Toamna e anotimpul perfect pentru pulovere cu designuri frumoase, fulare cafenii, bluji și bootsuri ce calcă atent frunzele așternute. Toamne e anotimpul cînd cu mîinele roșii și reci, cuprinzi ceașca ta preferată, cafenie, cu ceaiul de iasomie, plin de abori, de mirosuri, de la care transpiră geamul cafenelei de lîngă parc, unde mănînci gînditor plăcinte și alte mîncăruri fierbinți ce sînt aduse împreună cu aburi din cei mai hipnotizanți. Toamna e anotimpul umbrelelor ce stau ascunse undeva în dulapurile casei.

 Iată în așa o toamnă o întîlnești pe ea, brunetă, cu fața albă, în trăsăturile feții ei se regăsește toată frumusețea Bucovinei, iar pe obraji ceața de dimineața, iar buzile-i sunt roșii ca vinul, roșii, spumoase, dulci. Ea poartă geci de blugi cu fulare, mult cafeniu și negru, de la ea miroase a gutui. Ea e acea cititoare de care îți vine să te apropii ca să-i inviți la dans imaginația. Cu ea la întîlnire nu mai vii la corturi de tenis, nu mai visezi la mări și oceane îndepărtate, stelele nu mai sînt paznicii amorului vostru în aer liber, cu ea la întîlnire vii cu ciocolată, amară, cu crizanteme, cu un aromat moale și proaspăt de mentă. Împreună, victimile fotografiilor, filmelor vechi, a bluesului, cumpărînd vinyluri, adormind în șoaptele unei lămpi, într-un pled cît mai moale, simți toamna în suflet. doar cu așa o fată alături poți simți farmecul toamnei, toamna e ca o carte a lui Mircea Eliade, pe care trebuie să te pregătești să o citești, să ai o potrivită ambianță, pentru a-i deschide miracolele. Vara cere cît mai puține gînduri și cît mai multă spontanitate, în timp ce toamna ca o adevărată doamnă, iubește să mai stea la un taifas, să-și simtă interlocutorul, ca apoi să-i dezvăluie din lumea sa. De aceea iubita mea tomnatică, e o pictoriță, ce pictează nu doar pînză, pictează pereți, căni, haine dar cel mai important ea pictează sufletul, ea e un cineast fin și iscusit, e un gurman al unei muzici ce nu deranjează niciodată. Ea visează la tango și în ochii mei citește acea seară din restaurant, noi doi, un burgundez pe masă, bătrîn, ce-și știe meseria de a se amesteca deodată cu sîngele nostru. Ne risipim în doi, poetic, în ritm de tango, ca frunzele, verzi-galbene-aurii-violete-negre, în toate cele patru vînturi, nordice, sudice, estice, vestice iar la prima ninsoare dispari.

Coloana muzicală ce a influențat scrierea acestor”nuștiuce” este următoarea...