Work And Travel sau Păreri despre America

        Divide Et Impera

                                           
Într-o zi un prieten îl întreabă pe altul Tu fumezi ?
El răspunde Înțelegi camarade, fumez eu cînd beau o bere sau ceva, dar beau eu fără stop, de aceea multora li se creează iluzia că eu fumez. Apoi gustînd încă odată din coniakul de pe masă a mai bolmojit o frază subsemnatul, amice da mai știi fumatul meu e ca și democrația Americii, atunci cînd ei se implică în treburile altor țări fără a ști nimic despre cultura lor anume atunci ei încep a crede tot mai mult în perfecțiunea propriei democrații, și de aceea lumii i se creează iluzia că puroiul libertății coace exact unde doamna verde întinde mîna în sus exact lîngă BigApple City, New York, adevărul e că eu nu fumez...
În luna mai am aflat că viza e în Pașaport și că mă așteaptă o vară destul de plăcută în tărîmul marelor vise, America, în tărîmul din greșeală descoperit, unde deloc nu prin greșeli ajungi, și cu ochii obosiți, am pășit pe pămîntul unui Oraș numit Chicago, ca după 2 luni de rezervări în declarații să scriu o postare despre cum am văzut eu America.

 Prin ce-i bună America, totuși  mă gîndeam la lucrurile mai materiale ce încap în portofel ca banii și ca anumite nișteacuri tehnice ca iphoane, beatsuri și chestii, dar nu prin acest lucru e înteresant aici, și nici mirajurile zgîrîie-norilor nu-s acele fructe interzise, America te face totuși liber de orice apăsare, ea îți dă acea libertate pe care o simți doar cînd ești printre străini. De fapt de care străini merge vorba ? Că toți sîntem mai mult sau mai puțin ”străini”. Să zicem așa mai bine, străini de pașapoarte. Această libertate și ademenește,  libertatea de a vorbi cu persoane din care nu le știi proveniența, starea materială, treapta socială, pagina de facebook, trecutul, anturajul, această detașare de a vorbi despre problemele altora, de a crește în proprii tăi ochi, și riscul de a cădea în proprii tăi ochi. Aici privind în jur confuz simți pe propria piele multitudinea direcțiilor încotro o apuci, mulțimea de labirinturi, și parcă sclipește în depărtare ca în creațiile Columbia Pictures,  ”Scarface-ul” lui Al Pacino ce detașat îți spune Că Lumea E a Ta, strînge-o în pumn, poate o strîngi, da poate te rătăcești în labirint așa și neîncălecîndul pe Minotaur. Ideea e că dacă în Junglă Leul e rege și poartă Coroană, aici și o muscă-și valorifică deșeul, pentru că prima regulă este cu cît mai repede circulă banii cu atît mai repede ei ajung într-un anumit buzunar, a doua regulă, fiecare om are o meserie, și covorul nu-l scuturi afară, dar chemi un om specializat în ale curăța, căruia îi dai bani, iar apoi el cu acei bani vine la tine în Pub și își ea o bere. Ideea-i că nu mărimea contează căci dacă după mărime s-ar judeca, Regele Animalelor ar fi Elefantul, dar mai este și aici un chițibuș, Lupul e mai slab decît Leul, dar Lupul niciodată nu este dirijat în Circuri. Bărbații plecați de acasă se întorc în acea casă pentru femei, Visul plecat de acasă, se întoarce epuizat sau îndeplinit. Nu există glorie fără suferințe, iar apogeul merge mereu pas în pas cu demența, uneori poți să încurci drumurile, de aceea Eroii mai devreme sau mai tîrziu au căzut pradă, demenței glorioase, același Hercule după cele 12 fapte, izbînde,  și-a omorît cei trei copii, poate Hercule nu a existat, și aceste sînt mituri, dar oamenii sînt atît de vulnerabili în fața miturilor că o simplă combinație American Dream o putem echivala cu Hercule, și nu se știe cine e mai adevărat Hercule sau American Dream. America uneori e la un pas de demență văzînd o bătrînică în bikini în stilul dungatului drapel cu steluțe, astupînd ”nașe vsio”, și poate atunci înțelegi că poate aici e demnitatea acestui stat. Nick Papadackis în Romanul său din care am citit fragmente multe, dar nu integralitatea ( Poștașul mereu sună de două ori spune) America e țara posibilităților, posibilități sînt, fericire nu-i. Tot odată Americanii îs destul de tipici, cu zîmbetul lor, și ”dejurnîi” Hello and Welcome, Im Sorry și așa mai departe, dar și Hello provine de la Hell. Pentru că poate vin din Moldova unde să ei una în bot e mai ușor decît să obții scuze, mi-au părut foarte miau-miau acești oameni de la început, ca să înțeleg peste o lună văzîndu-i în fiecare zi că amabilitatea lor e o casetă bine înregistrată care e pe replay ca cel mai de Cîcat Singl(Eu vara nu dorm) învîrtit la Huipaimioș Fm. Nu vreau să fiu acest snob încăpăținat, ce sînt nemulțumit vara de căldură, iarna de ninsoare, și toamna de ploi. Dar parcă lipsește un pic de suflet în acest zîmbet de Oscar pe care-l vezi atît de antrenat și-ți pare că-i atît de adevărat ca strigătele unei prostituate cu ani de muncă în spate. Tipic îmi vine în gînd o Americancă ce stă bine-merci la un pas de a trece din clasa mijlocie în cea un pic mai superioară, ce vară de vară pleacă prin Europa, bea vinuri burgheze în coasta de azur, apoi simte aroma poamei tăpușite de picioarele virginilor dive din  Spania, vorbește cu localnicii, și chicotește sub mustețile McDonaldice, simțind în același timp și melancolie și tandrețe și superioritate, cu privire la obiceiurile, tradițiile, modul de viața, folcul, îmbrăcămintea și zîmbetul oamenilor din alte țări, create de multe secole, pentru că America nu și le-a creat propriu-zis. Și atunci ca în Southpark, ironic vreai să zici Bleati ”Туалет — это последний бастион американской свободы! ” da nu Acolo drepturile negrilor, feminismul și mai nuștiu ce acolotralala. Să nu mă înțelegeți greșit citim(scriu) despre contradicțiile Americane nu despre că mol tipa, iaca nici aici nu e bine, și parcă Putin nu-i La La LA, și parcă cu corupția mă împac. NU. America e țara emigranților, și aici ca niciunde poți să-ți arunci cît mai departe complexul inferiorității, aici parcă nu ești o bucată de carne rugumată lipită de propriul pașaport. Cu ochii mei naivi, moldovenești, am văzut metropole de oameni ghidați de dolar cu visul de a face, a primi, a cheltui, și a răsufla cu gînduri izolate de Ocean, Țara fostelor 3 categorii sociale Emigranți, Robi, Stăpîni. Dar aici și l-am cunoscut pe De Niro, Al Pacino, Scorsese, Eminem, aici am gustat din ironia serialului Friends, din Viciosul Cerc din Californication, de fapt nu aici ci în 3 camere la etajul 4 în Ungheni ei mi-au zis Salut, aici eu am început să-i înțeleg. Poate că America-i pentru mine o mină de aur din punct de vedere material, și mai sînt aici nișteacuri în căutarea cărora totul pare a fi destul de ice, dar pedantismul de a scoate din totul venit totuși sterilizează, diminuiază și face artificală comunicarea cu oamenii căci you know Its nothing personal, just bussines. America e plină de contradicții pentru că școlile americane sînt unele din cele mai proaste din lume, dar cînd vorbim de universități sînt unele din cele mai bune, interesant mister, ca de altfel orice mister este înteresant. Americanii sînt altfel decît Europenii, deoarece europenii din cauza miilor de ani de experiență știu că orice imperiu are un sfîrșit, și știu că cît de mult nu ai schimba, nu ai construi azi, iești primul mîine ești utlimul( Salut Grecia) există bogați, există săraci, Americanii încă nu și-au întîlnit colapsul. Europenii și în comunicare sînt un pic mai cinici și experimentați, iar psihologic multe limbi europene și chiar Rusa încep cu o negare, însă în America totul începe cu o afirmare, de aceea chibzuielile noastre ne aduc la gîndul că ceea ce ne-am pus ca scop e imposibil, și parcă noi știm că  nu se poate Dar Americanul asta nu știe, și deaceea ei parcă reușesc mai des ca noi. Chiar și în sporturile lor naționale ei nu prea s-au întîlnit cu eșecul, Baseballul lor e fără concurență la nivel mondial, și cîștigătorii în baseballul american se numesc World Champions, ei nu au întîlnit eșec pe eșalon mondial, American Football, aceeași istorie, Baschet joacă toți, dar cum o fac americanii nu o face nimeni, de aceea iarăși încasăm o labă tristă, iar Fotbalul este și va fii o subcultură, mol tipa underground. Și chiar dacă americanul zice woow soccer, da eu știu, îmi place, dar se rătăcește în afirmații cînd îl întrebi de preferințe lui în fotbal. Asta-i similar cu ceea ce m-am întîlnit eu în Romănia, wooow frați Basarabeni, nu da frați, care-i Președintele Moldovei ? Ăăăăm nuștiu. Da imnul ? Ăăăăm nuștiu. Da alte trei orașe înafară de Chișinău ? Ăăăăm nuștiu. Nehoroșo. Dar știți cum frații sînt frați, pentru a se iubi indiferent de necazuri și imperfecțiuni. Chiar și cuvîntul nigher, America e o țară încă plină de rasism, aici încă se divizează populația în albi și negri. Chiar și fiind negrul învățat, citit, el va fi privit mai inferior, va primi mai puțin, va lucra într-un lucru mai neprestigios, oare nu acesta e adevăratul rasism, dar clar că e mai ușor să interzici un cuvînt decît să schimbi un fenomen. O țară cu 250 de milioane prieteni în care s-ar fi interzis cuvîntul prieten. Asta-i similar cu a face curat, știți de care curat ? nu cînd strîngi gunoiul și îl arunci în urnă, dar cînd îl ascunzi prin casă, iluzie, șahr-mahr, abra-cadabra. În America într-atît demult lucrează efectul turmei că am înțeles un lucru destul de ușor, dacă în anii 60-70-50 în toată cinematografia americană eroii principali tutunau doze de cal, acum ei au reușit să facă total opusul și să refacă fumatul ca un obicei destul de prost echivalent cu scărpinatul în cur și la coaie, ba mai mult un om poate fi exemplu numai prin faptul că nu fumează. Într-o universitate Americană poate lipsi biblioteca, dar Cola în Automate de 2 dolari la sigur va fi prezentă. Efectul de turmă e într-atît de mare și procentul de oameni rezistenți e atît de mic încît poate de aceea cu această țară e ușor de condus. Dezvoltarea creierului nespălat în America se poate face doar dacă tu ai trăit 25 de ani în ”Psihușcă”, sau ai trăit în alt teritoriu izolat ca de exemplu Moldova. Cică teroriști, cică nuștiu cine, Istoria mereu e scrisă de căștigători, iar dacă ea nu-i ea se inventează, tem bolee că americanii la inventat dețin foarte coios tronul ca un rege cu mințile periodic furate de alcool, care în vînturile beției simte neinvincibilitatea, și din cînd în cînd se suie pe cel mai înalt turn să mai tragă o pișoarcă asupra plebei, pișoarca nu-l ajută cu nimic, da-i așa mai cu efect psihologic, mol tipa vedeți eu îs rege mie mi se poate pîș pîș pîș, dar o picătură din această pișoarcă adresată plebei oricum va rămîne în chiloței, chiar și la regi. Cel puțin chișoarca nu-i artifială, ca SIDA. În America cresc o mulțime de fructe, însă un fruct ei niciodată aici nu vor sădi, NOSTALGIA. Aici întri și începi a uita, pentru că simți cum se boțește Benjamin Franklin între degete, vezi orice ce nici prin gînd nu ai putea chibzui, chiar și o nuntă între papagali poți organiza, cu preot cu tot, vă imaginați Kakoi Taiti, N-am i tut harașo. Dar nostalgie aici ei nu o sădesc, ea vine doar uneori noaptea la tine ca duhurile și începe să te strîngă te gît, puțin cîte puțin pînă ce îți asfixiază sufletul pic cu pic, și cînd ea vine te înneci de dragoste, dor și neputință. O, Doamne pentru ce mie așa pedeapsă. Și Totuși America e prima țară care a a descoperit anume cuplarea acestor cuvinte A Face Bani, pentru că în Europa Bogățiile erau o cucerire, o moștenire, un furt, în America ei se fac, la propriu și la figurat. America ne face să fim dependenți, pentru că aici totul este în exces, mîncare, bani, băutură, filme și așa mai departe și pentru a-ți lua propria bucată ți se creează iluzia că trebuie în continuu să mănînci, să faci bani sau alte lucruri. într-un final nu vreau să descoper corola de minuni a lumii și nu vreau să afirm că cunosc ce se întîmplă, am scris doar niște remărci, după 2 luni de tăcere de cînd sînt în America, nu am vrut să scriu rupturi am vrut să dau o imagine cît de cît completă din milioane de puzzluri care le-am primit aici, America-i o femeie dungată, foarte frumoasă, controversată, Nu-i din cele mai fidele și sincere, și nici din cele mai educate, dar farmecul ei te face să o iubești și să o urăști în același timp, pentru că ea te fură de la familie cu vise, iar apoi te alungă, apoi iar te cheamă, Sirena Libertății Noastre cu coada dungată alb-roșie-stelată, un mit Grecic nedownloadabil de pe apple store, pe care o simți doar călcînd pe acest tărîm și ca în acest filmuleț exclami ”ЖАРКО, ДУШНО, И СВЕТЛО”  iar eu sînt un simplu student dintr-o țară pe care America încă nu a început să o bombardeze și să ne numească teroriști care scriu niște gînduri după ce mi-am scos ochelarii rozovi, ca să iau viața în mîini și să lupt pentru ea. Într-un final provincialitatea nu e o amplasare geografică, dar e o stare sufletească, iar America e o relație bănească-umană, între toți locuitorii ei, cînd zic toți și normal că las loc de excepții, dar în principiu ori naibești tu, ori te naibesc pe tine, importantă e psihologia.
- Что же ты, интересно, похитил?
Зек смущенно отмахивался:
- Да ничего особенного... Трактор...
- Цельный трактор?!
- Ну.
- И как же ты его похитил?
- Очень просто. С комбината железобетонных изделий. Я действовал на психологию.
- Как это?
- Зашел на комбинат. Сел в трактор. Сзади привязал железную бочку из-под тавота. Еду на вахту. Бочка грохочет. Появляется охранник: "Куда везешь бочку?" Отвечаю: "По личной надобности". - "Документы есть?" - "Нет". - "Отвязывай к едрене фене..." Я бочку отвязал и дальше поехал. В общем, психология сработала.  God, Bless America.