luni, 6 ianuarie 2014

Oaspeţii Au Plecat.

My Great Web page

Mereu am primit o deprindere ca lucrurile noi aduc noi speranţe. Un exemplu sînt  hainele, îţi cumperi o haină şi parcă urgent vrei să o îmbraci, cît mai repede să-i rupi eticheta şi să ieşi pe invizibilul podium, din păcate sîntem aşa de naivi crezînd că cei din jur vor observa înnoirea, dar nu... O vor observa acele persoane care îţi sunt aproape, acei care te urăsc minuţios, iubitorii, iar restu nici nu vor înţelege că miroase a nou, ei poate nici nu vor observa că arăţi bine, sau nu vor dori să observe, pentru că fiecare observă ce vrea el să observe. Dacă în secolul 21 o haină devine neobservată ce să mai zicem de înnoirea cu o carte, în secolul în care 3 lucruri formează omul, glamurul, aşa zisele ştiri(vezi cea mai tare fază, ascultă cea mai interesantp piesă) şi brandurile.
Dar se mai spune în popor că pielea rea şi răpănoasă...et samoe. Poate cu venirea unui nou an nu se va schimba nimic, bîdla va rămîne bîdlă, poate chiar omul cinstit îşi va schimba preferinţele, căci ca în povestea merelor putrede şi merelor bune, cele bune putrezesc, cele putrede nu se refac.
Se vor schimba un pic valorile la fel cum se schimbă cu fiecare an, un fel de inflaţie a fericirii.
Dăunăzi la o discuţie am primit o întrebare, cu ce ai vrea să îmbunătăţeşti comunitatea în care trăieşti, sincer un pic m-am blocat, pentru că genetica de moldovean înnrăit s-a gîndit deodată la ce să elimine, nu ce să adauge, şi dacă în alt context aş fi fost greşit cred că în acest context voi fi foarte corect. Pentru că...am răspuns bîdla, vreau să elimin bîdla din societate. Vă imaginaţi anul 2014 în drum, întri în taxi şi acolo cîntă Chet Faker da nu Şafutinskii, Belîi Medvedi dă faliment. Orice zi se începe cu Salut, să aveţi o zi extraordinară, Mulţumesc, Să Trăiţi şi Dumneavoastră.
 Bîdla, mai bine zis lipsa ei, va permite dezvoltarea societăţii într-un ritm fantastic ştiţi de ce, Pentru că Bîdlo asta-i ceea ce rămîne de la un om cînd el nu are un scop, o dorinţă şi o putere de a hotărî pentru el independent ceva. Bîdlo e omul ce nu poate vedea, şi primi o altă viziune a lucrurilor decît acea stereotipală, abo nahui nujno să te complici. Pentru că Vasile pînă mai ieri în fiecare zi se suie pe Maşa, dăde 3 tîrcoale, şi o pupa uscat, şi se uneau corpurile lora umede într-un ceva neclar, şi dura asta cît dura, iar Maşa nedumerată se întreba oare despre asta în Franţa se scriu aşa poezii frumoase, oare pentru asta au suferit poeţii.
Apoi aşa gîndind încet cu încet am vrut ca în anul 2014 să avem parte de o oarecare verticalitate şi directitudine, o oarecare creaţie proprie. Se spune că dacă vrei să dezamăgeşti părinţii trebuie să le zici că vrei să fii artist, cred că naţia noastră prea mult timp nu a vrut să dezamăgească pe nimeni. Încă şi mai mult nu a vrut să zică adevărul, Spre exemplu omul te întreabă uite am desenat ceva, spune-mi ce părere ai, şi tu zici: Îmi pare că merge, îmi pare că-i bunişor. Greshit eu aş vrea să fie 3 categorii: Cîcat, Cîcat cu perspectivă, Formidabil, acest lucru va ajuta cel mai bine un artist să se dezvolte, iar dacă el va auzi că-i cîcat şi va înceta, înseamnă că el este la fel de cîcat fără coloană vertebrală ca şi creaţia sa. Dar cînd lucrurilor formidabile le zici rahat, atunci trebuie să-ţi pui anumite întrebări, fix ca în vorba ceea Tu eşti Dumnezeu- pentru că în tine el este, Tu eşti şi porc- pentru că în tine şi el este, însă păcat cînd porcului din tine tu îi zici Dumnezeu. Îi foarte bine cînd omul îşi ştie adevărata sa valoare, cînd îl stimulezi, cînd îl apreciezi, cînd el arătînd bine ştie că arată bine, cînd îşi are propriul său stil, iar cînd proştii nedumeriţi se uită şi se miră. Pentru că dacă contabilul face contabilitate, proştii mereu se miră, asta-i reflexul său la a nu înţelege ceva, vede o manifestare de artă se miră, vede o activitate ceva se miră, în principiu a te mira zicînd wow, e una,  şi a te mira făcînd ăăăăăăăă,blea,tfu, e alta...
Ar fi bine să trăim cu adevărat, azi, nu mîine, să trăim, să facem greşeli, să o luăm de la început, să iubim, să punem scopuri, să le realizăm şi în loc să ne întrebăm ce sîntem Creştini, Musulmani, Atei, ar trebui primordial să ne întrebăm în fiecare zi, da oare nu în rahat ne transformăm şi nu rahat facem ? Pentru că viaţa omului îi exact ca o cădere de la al 9-lea etaj, tu nu poţi să te opreşti, nu poţi să te întorci înapoi, să zici nu sar. Pentru că odată ce te-ai născut nu poţi să te întorci înapoi, să te opreşti, poţi doar pe parcursul acestei căderi să reuşeşti să faci ceva folositor.
Ar trebui să înţelegem că dragostea nu are dimensiuni are doar Da sau Nu, dragostea nu necesită discuţii ci doar acţiune, iar dacă avem neînţelegeri cu lumea înconjurătoare ar trebui să facem ca în piesa trupei Carlas Dreams, Lumea ta, trebuie să credem în lumea noastră, pentru că dacă tu ştii că 2+2=4, iar 100 de oameni zic că-i 5 nu înseamnă că acei 100 au dreptate.
Şi acum treaz privesc peste fereastră, văd oameni sau figuri care merg undeva, văd maşini, din nou rutină după 2 zile de sărbători, iar acele urări ce au fost rostite la mesele de anul nou se transformă în şabloanele pre-băutului, nu în scopuri, şi nici măcar în dorinţe. Ce spunem la mesele de anul nou mai degrabă îs nişte vise, dar cu toţii ştim că Viaţa uneori întrece visele pe autostradă cum întrece Porsche-ul Panamera un Opel Vectra, îl întrece cinic, dominant, fără replică. Vine Moş Crăciun dă cadourile de sub brad, urătură cu scop financiar, murătură, a doua zi de anul nou, un gust amar, sete, tone de veselă nespălată, sălată uscată, care a stat toată noaptea pe masă, oaspeţii au plecat...Poate într-o zi din ceea ce ne dorim de anul nou vom începe să realizăm ?

Un comentariu:

Contact

Noi Primim Autori

Facebook: Între Două Lumi.

Adresa:

Alternosfera te cheamă, Alternosfera te-ndrumă

Scrim:

Cînd vine inspirația in rest We Dont Try

Nokia:

62141009