Incomodităţi.

 

   Incomodităţi, tot mai des observ incomodităţi, observ cum oamenii influenţaţi de anumite reguli nescrise şi probabil inexistente, de dogme stabil pronunţate, întocmite în societate, oameni ce se transformă într-o masă manipulabilă şi inflexibilă, flegmatică şi monocoloră. Des, sau mai mereu facem lucruri care nu ne plac, şi nu că nu ne-ar place din cauza unui moft, dar nu ne plac din cauză că sînt complet incompatibile cu trăirile noastre, şi mai multe ne este impusă o stabilitate docila "că cică nu ar trebui să renunţăm la ele, şi cică ar fi normal, ba chiar obligatoriu să facem lucruri ce nu ne plac."
  Şi de ce atunci existenţa noastră pe pămînt se numeşte "viaţă", da nu dogmă, sau obligaţie, sau incomoditate. Din păcate noi niciodată nu pute presimţi ceea ce nouă ne va plăcea sau nu, dar instictiv bănuim ce ne-ar satisface. Însă dacă dăm greş în bănuieli atunci ce ? Purtăm hanoracul greşelii pe spinarea noastră pînă ce ni se oferă o altă şansă la alegere ? Oamenii poate că şi-au pierdut puterea de a visa şi acest lucru este într-adevăr lipsit de farmec, însă cel mai des oamenii visează, visează mult, intensiv, optimistic, însă cel mai înspăimîntător este că probabil lenea, frica, mediu ambiant, circumstanţele te fac să renunţi la vis încă de la stadiul incipient.
  Societatea produce killeri, killeri de vise, killeri ce îţi spun că nu e normal să abandonezi un lucru ce-ţi provoacă vomă, că nu e normal să faci schimbări radicale în viaţă, să ai explozie de dorinţă, să faci un sprint spre un scop,să te îmbraci aşa, să spui ceva contrariu unei gîndiri....să respiri...Da defapt oare ce-i în viziunea lor normalitaea ? La început normalitatea era plăcerea şi semi-obligaţia de a face zilnic acţiunile care le doreşti, şi doar tu zilnic îţi stabileşti graniţele tale de normalitate. Şi dacă vrei brusc să-ţi schimbi coafura, să-ţi faci un tatuaj, să-ţi schimbi meseria, oraşul atunci aceasta este normalitatea ta. Dar acum normalitatea înseamnă o mînă păroasă a societăţii care ştie timpul perfect să tragă de aţe, un păpuşar, care zice că nu-i normală coafura ta, nu-i normală vestimentaţia, stilul de a vorbi...nu-i normal,nu,nu,nu,nu...Şi noi ca proştii renunţăm, căci copilul din noi demult a dispărut, renunţăm fiindcă sîntem nişte fricoşi, din cauza că sîntem incompatibili cu trăirile noastre, deoarece singuri nouă ne sîntem o incomoditate.
   Cum spuneam viaţa e alcătuită din incomodităţi, şi oare "a trăi" nu înseamnă  a face din incomodităţi, oportunităţi, posibilităţi, realizări, căci ştiu sută la sută, că a muri înseamnă a trăi cu incomodităţile tale, a le strînge în bagaj.Într-un final oamenii cred că de la incomodităţi înnebunim, ce de bine ar fi să înnebunim, căci nebunii într-o clipă ar tăia tot, şi ar începe de la 0. Noi nu înnebunim, noi ne banalizăm, şi devenim culmea banalităţii cînd începem să ne iubim incomodităţile.