O Scrisoare Din Craiova.

O Scrisoare Din Craiova.

În lumea anumitor paradoxuri, în lumea politicienilor ce nu fac politică, și analiticilor ce nu fac nici o analiză, eu merg sigur încetinit, îngîndurat pe drumul sorții, merg agale căutîndu-mi de treabă și neîncercînd să schimb lucruri care nu se cer neapărat schimbate, mă trage să scriu poezii, însă scriu gînduri, utile sau mai puțin utile, și le sciu nuștiu... cred eu că mai mult pentru mine, le scriu nu pentru  că sînt nevoit, pentru că-s blogger sau nuștiu ce, le scriu pentru că orice om are gînduri, și ar fi bine că uneori din labirintele creierului nostru să facem niște puzzleuri așa ca în copilărie, numai că nu puzzle cu tom şi jerry sau peisaje, dar puzzluri cu sentimente, trăiri, a viitori, puzzluri din ceia ce nu ai văzut niciodată. Nu poți povesti ceia ce nu ai văzut, dar să mai construiești ? dar oamenii construiesc, și acesta cred eu că și este farmecul vieții, că altfel avea să ne sinucidem cu toții. Gîndurile indiferent de dispoziția mea sînt tomnatice, agonioase, nostalgice, căci știu că mai am zile numărate și părăsesc cuibul părintesc(defapt deja l-am părăsit). De ce gîndurile îs tomnatice, pentru că toamna  mereu are cel mai deștept mister, nu-i misterul nebunatic de vară, de la care de departe aduce a sex pe plajă, a nopți pe acoperișuri, cluburi, nopți nedormite, și zile în care mai devreme de 12-00 nu faci ochi. Nu-i dezghețul de primăvară, cînd liliecii bat în nas, și nu te poți deprinde cu faptul că, gata sînt culori în lume nu albeață. Toamna prin gălbeneața ei are mister, un mister clasic, intelectual. De ce dispoziția e tomnatică? Pentru că mă simt în situații identice, cu frunzele care toamna își dansează ultimul vals(sau poate tango, sau poate nossa, nossaa) toamna se culeg strugurii, deci toamna produsul se desparte de producător, toamna Roada își face cale, săltăreț într-o altă dimensiune de situații aleatorii aparente în viața ta. Această toamnă pentru mine va fi rătăcitoare, va fi una în care trebuie să mă acomodez, trebuie să mă acomodez cu ploile din suflet, cu faptul că gata prietenii alături de care am trăit ultimii ani, vor fi departe, să mă acomodez cu gîndul că o să mă îmbăt cu oameni pe care eu relativ rău îi cunosc, să mă împac cu apusul mai devreme, și cu ceasul schimbat.
   Sînt într-o altă lume acum şi de aici prin bătrînul Microsoft word, eu, scriu, o scrisoare din Craiova. Cînd fîlfîe a carte şi pe alocuri a beţii turbate căminele studenţeşti, noi Basarabenii înmatriculaţi la studii, încercăm necondiţionat să mascăm accentul, să ne adaptăm unei noi mentalităţi, şi să prindem cît decît experienţele teoretice şi practice a profesorilor de peste prut.
  Doar fiind departe de casă, şi mai ales departe de părinţi şi prieteni exercităm totalmente opţiunea pînă cînd gratisă a videocallu-lui din skype, violăm calculatoarele înmulţind preţurile din magazine la 3,60 şi la întrebarea de unde suntem ne-am învăţat să nu spunem Moldova, ci Republica Moldova sau Basarabia.
Vă scriu o scrisoare prin care vă îndemn să vă gîndiţi bine la viitorul vostru încă din copilărie, prin care aş vrea să vă sfătuiesc şi să vă ajut spunîndu-vă să fiţi atenţi şi curajoşi, şi în nici un caz să nu vă fie frică să faceţi schimbări, căci schimbările în viaţă sînt elementele de sclipire democratică din minţile voastre. Schimbările sînt încercările demnităţii şi preţului vostru. Mie nu-mi pare rău pentru schimbările mele.

  Din Craiova scriu pentru a vă spune că la mine totul e zaibisi, îs viu, încă gîndesc, încă nu am uitat alfabetul, şi pentru că de mult nu am scris nimic pe blog.

Şi da, am găsit fotoaparat care filmează în HD, şi încep filmările pentru Tzolul, menţinem contactul cu realitatea, pupuri şi huguri, şi zilele estea oi mai scri ceva că oricum nu pre am ce face, îs răcit o ţîră.