Evadare din Paradis

E un moment asa ma oximoronesc pentru mine cind am inceput sa scriu din nou o poezie. Caci cind cuvintele tac in actiune intra rima, este o pauza mare de cind am pus cap la cap ultimele mele versuri si noua mea veche incercare de a scri sper sa fie una la nivel

Vorbesc cind orbesc

Tac cind privesc

Nu mai simt nevoia sa ma amagesc

Ma emotionez sa spun te iubesc

Tot mai putin imi amintesc

De un gest firesc

Si tot mai mult doresc

Un viitor burlacesc

Nu mai conteaza nici un gest

Cind nu ai miini

Nu mai conteaza nici un sunet cind nu ai urechi

Nu mai conteaza nici ,,unul’’

Cind nu ai perechi

Si nici imagini nus

Cind ochii nus

Si nici eu nus

Cind soarele e la apus

Nici curcubeul nu exista

Cind alb negru-i filmul

Democratia-i anarhista

Multi scuipa destinul

Religia-i ateista

Iar cea mai vesela fiinta

E tot mai trista

Tot mai multe precipitatii

La momentul nepotrivit

Tot mai multe aberatii

Si sentiment strivit


Urmeaza aceiasi tema evadare din paradis doar ca in forma de eseu dupa care urmatoare postare va fi meditatia despre originile romanismului si cine sintem noi