Dragostea ca trandafirul

Nopţile de vară, oferă cel mai frumos tablou pictat de măreaţa natură. Tabloul ce nu-l poţi copia. Cerul plin de stele, fiecare din acel infinit are istoria sa, destinaţia sa. Dragostea este asemenea boltei cereşti, căci prin cuvîntul stele vă fiecare suflet de pe acest pămînt. Noi sîntem astrele ce farmecă ochiul simplu de om, ce vede toate, dar percepe mai nimic.

  Dragostea este asemenea multor lucruri de pe terra, însă este mai unică decît toate la un loc. Este un nufăr la mijlocul lacului, este un ghiocel pe care e greu să-l găseşti, însă uşor să-l frîngi. Într-un final dragostea este ca un trandafir spinos; dacă îl apuci în plina putere, rămîi cu spinii în mînă, adică cu spinii în suflet, iar sîngele ce se scurge pe tulpină sînt lacrimile, sacrificiul dragostei.

  Vicleană această doamnă veşnic tînără, însă fără ea sîntem nişte pitici într-o lume de giganţi, sîntem nişte vulturi fără aripi(sau nişte ciori cu coroane) nişte lei fără coamă, sau şoareci călare pe pisici. Vicleană este dragostea, căci pentru a gusta din fructul ei este nevoie de ,,doi’’. Dacă lipseşte al doilea component de reţeta nedescoperită de nimeni, bucata preparată nu se mai numeşte dragostea, se primeşte doar ,, senzaţia de ataşare’’. Şi nu e nimic mai straşnic decît ataşare pe viaţă.

 Jertfă ??? Un lucru mizer pentru zeiţa Venus, al cărui copil e acel tainic amor, şi rămîne să trăim, să visăm, să iubim.

  Unde dragoste nu e nimic nu e, deci trăiesc ca să iubesc.