Eu Iubesc Drapelul

Urăsc uitarea şi mancurţia şi doar din acest motiv încerc să promovez tot ce-i al meu în comparaţie cu cei al lor, şi cînd zic al lor, simt ceva mai străin decît al meu, mai străin nu înseamnă mai rău. Mai străină este o lezghincă, care este un dans frumos, dar nu-i al meu, mai străin este un Puşchin, este frumos dar nu-i al meu, mai străină este o limbă care o ştiu, însă incep să gîndesc oricum romăneşte. Mai străin nu este mai rău, ce este mai străin tot poate atinge coardele sufletului, tot poate inspira şi chiar motiva, însă cerul e mai albastru cînd e privit cu ochii limbei mele, şi luna-i mai romantică cînd îţi săruţi iubita romăneşte..

Drapelul Republicii Moldova este al meu, este al tuturor ce îl simte, el este culoarea spirituală a basarabenilor, este reprezentarea mutuală a tot ce este suveran şi independent din 1990 încoace. Chiar şi cuvîntul tricolor este unul fierbinte, puternic, prompt, curajos, explicit, şi mîndru aşa cum îmi imaginez o identitate a unui popor. Iar acele trei culori mai de cu seamă reprezintă puterea noastră de a iubi, pasiunea cu care o facem, sentimentele familiare, şi fina legătură faţă de acest pămînt, pe care noi o rupem cu mîna păroasă a cosmopolităţii. Evoluţia drapelului este evoluţia glorioasă a puterii de autodeterminare. Iar acvila ce străbate nemărginitul cer,  ne face să zicem că e cerul nostru, da e al nostru căci îl privim cu ochii sufletului, iar sufletul etnogenezic simte romăneşte. Iar gemenitate a două drapele din cele două state romăneşti doar subliniază încă odată adevărata glorie a poporului nostru care a demonstrat frăţia în nenumărate rînduri, şi prin această omogenitate istorică noi am zidit o bucăţică de Romănie la temelia Republicei Moldova. Roşu, galben şi albastru, ca trei fraţi. Drapelul nostru a trecut prin teroarea sovietică, a trecut prin molima comunistă cu găuri, cu urme de la gloanţe, cu faţa la perete, a trecut prin căile ferate în sărata Siberie, a fost schingiuit de foamete, a fost ascuns în bordei. Şi a venit ceasul care neapărat trebuia să vină, istoria uneori crează şi viitor nu doar istorie, iar izbucnirea bombei populare în inima Basarabie în anul 1989, a răsuscitat inima, şi a scoso din moarte clinică. Dacă cea mai lungă moarte clinică la om a fost 78 de minute (Fabrice Muamba), atunci naţiunea noastră a fost în moarte clinică de la 1812 la 1918 şi apoi de la 1939 la 1989. Istoria oferă un moment care să schimbe destine şi la acea răscruce monumentală din 1989 cred că Moldova a arborat un drapel, un drapel obosit şi bolnav, însă el este drapelul meu, drapelul unui popor, iar în drapelul unui popor suflă spiritul colectiv al neamului, în tricolor eu văd tot, în tricolor eu îmi văd părinţii, în tricolor, eu văd Prutul, şi Nistrul, eu văd Dunărea şi Marea Neagră, cerul cel albastru şi oceanul tinereţii noastre. Este genial tot ce e unic şi trezeşte admiraţie, adică uimire, amestecuri de mîndrie şi curaj. E genial tot ce e unic, şi această unicitate uneori ne obsedează, ne domină, intră in ficeare osişor dîndui culoarea , această unicitate ne înnobilează.

 Datoria fiecărui cetăţean este să promoveze aceste stindarde naţionale, să vorbească o limbă corectă, să arunce tot mai multe priviri la conţinut, şi să stocheze tot mai multe idei, pentru o dezvoltare multilaterală, originală şi reprezentativă. Ar trebui să ne debransăm de şabloane a existenţei, de mucegaiul cuvîntului, şi de doctrini care ne-au făcut atîta rău, ar trebui să fim liberi precum drapelul, căci doar el flutură bucuria şi tristeţea noastră.
 Drapelul este culoarea sufletelor noastre, este încercarea tuturor fiinţelor şi nefiinţelor intrate în istoria ţării mele, fluturînd şi arborînd tricolorul eu dau inimei mele tonul.